1. Potrivit biochimistului canadian David Dolphin, o clasa de boli rare ale sangelui, transmise in general pe cale ereditara - porfiriile -, ar putea explica intreaga mitologie a vampirilor, de la Dracula si pana la Twilight-ul zilelor noastre. Sa fie oare toti acesti don Juani sinistri si nemuritori, care dorm in sicrie luxoase si seduc tinere domnite (daca nu cumva au ghinionul ca cineva sa le infiga un tarus in inima), doar victimele inocente ale unor diagnostice gresite?
2. Porfiriile sunt determinate de un metabolism defectuos al porfirinelor, celule din grupul hemului, pigmentul celulelor rosii ale sangelui, responsabil cu capturarea si degajarea oxigenului.
3. Exista 7 tipuri principale de porfirii, asociate unor dereglari de intensitati si caracteristici simptomatologice diferite. La cei care sufera de unul dintre tipuri, porfirine "singuratice" se acumuleaza in diferite tesuturi, dar mai ales in piele. Mici bombe cu ceas letale, "detonate" atunci cand sunt expuse la lumina prin generarea de radicali liberi capabili sa distruga celulele care le adapostesc.
4. In forma de Porfirie eritropoietica congenitala sau Morbul lui Gunther, principalele simptome sunt o puternica anemie (de unde si clasica paloare a vampirilor) si fotosensibilitatea, poate cea mai cunoscuta dintre caracteristicile acestora. Intr-adevar, intocmai cum i s-ar intampla si unui nosferatu, bolnavul de porfirie trebuie sa evite expunerea directa la soare, altminteri pielea din zone precum fata, partea dorsala a mainilor si talpilor, de pe antebrate si picioare, se arde, favorizand aparitia leziunilor tegumentare cu continut lichid.
5. O alta caracteristica insolita si bizara a acestei boli este si eritrodontia, o dereglare care da dintilor literalmente o culoare rosie fosforescenta, sugerand astfel o alungire disproportionata a caninilor, care devin de altfel de-a dreptul vizibili pe intuneric. Totul se datoreaza insa acelorasi porfirine, care se depoziteaza in fosfatul de calciu al dintilor. Si lucrurile nu se opresc aici.
6. In alte cazuri mai putin frecvente, porfiria poate cauza si retragerea gingiilor, care asociata eritrodontiei ar face dintii oricui sa para "inumani", dar si rahitismul articulatiilor, in mod deosebit cel al mainilor (agravat de deficienta de vitamina D, vezi lipsa contactului cu lumina soarelui), care incep sa semene a gheare. Cu trecerea anilor, boala duce la deformarea chipului bolnavului, care deja incercat de paloarea extrema si simptomele mai sus mentionate, capata toate semnalmentele unei creaturi demoniace.
7. Si tot porfirinele ar putea explica si aversiunea vampirilor fata de usturoi: anumite substante chimice din el - precum dialil sulfona -, au ca efect cresterea productiei de porfirine in organism si agravarea bolii.
8. Cea mai frecvent intalnita forma de porfirie, Porfiria Cutanata Tardiva (PCT), se manifesta prin aceeasi fotosensibilitate cu leziunile cutanate de rigoare la contactul cu razele UV, dar mai este caracterizata si de un exces de pilozitate la nivelul fetei, in special al pometilor si fruntii, care-l face pe bolnav sa semene cu un lup, un liliac sau oricum o fiara. (De obicei, pacientul afectat de PCT este barbat, trecut de 40 de ani, alcoolic, dar in timpurile moderne a crescut si incidenta bolii la femei, odata cu utilizarea estrogenilor in anticonceptionale.)
9. Sistemul nervos, dupa cel circulator, este cea de-a doua tinta a acestei boli. Ocazional, un bolnav de porfirie poate sa manifeste dereglari neurologice puternice, urmate de o paralizie care sa-l tina intr-o stare cataleptica timp de mai multe zile. Se pare ca, in trecut, au existat numeroase cazuri de bolnavi de porfirie care s-au trezit comod asezati in sicriu, participand la propria lor inmormantare. Iata asadar o alta explicatie a bizarului life-style al vampirului.
10. De asemenea, in Evul Mediu, rudele bolnavilor de porfirie, crezand ca le fac un bine, le dadeau acestora sa bea sange de bovine sau porcine, in speranta ca se vor intrema si li se va mai atenua paloarea. In realitate, contrar bunelor intentii, aceasta dieta "sangeroasa" nu numai ca le punea viata in pericol expunandu-i la o sumedenie de alte boli, dar a reprezintat si motivul pentru care bolnavii au intrat in "vizorul" Bisericii, fiind asociati fortelor Raului.
11. Ce sa mai spunem ca, in Evul Mediu, nici nu-ti trebuia mai mult decat sa fii sa o persoana alba ca varul care evita soarele (prin urmare si pe Dumnezeu) si iese din casa numai noaptea, cu dintii lucind si chipul devastat, ba mai si cautand sange, pentru a fi perceput ca intruchiparea perfecta a Diavolului (si tocmai severitatea Inchizitiei catolice l-ar fi facut pe Bram Stoker sa asocieze vampirului ura fata de Cruce si de Dumnezeu.)
12. Pe de alta parte, tot in trecut, in viata de zi cu zi, oamenii intrau mult mai des decat acum in contact cu animale precum lupii, vulpile, ursii si liliecii; se putea cu usurinta intampla ca ele, prin intermediul unei muscaturi sau chiar prin simplul contact cu saliva, sa le transmita boala vulgar denumita "rabie".
13. Legat de rabie si de legatura ei cu vampirii, ar mai fi ceva de precizat: la animale, boala se manifesta sub doua forme diferite, rabia furioasa si cea muta; desi ambele provoaca moartea victimei intr-o saptamana de la manifestarea primelor simptome, forma furioasa se manifesta la circa 70% dintre cei muscati.
14. Iar daca rabia muta se manifesta in prima instanta prin paralizia maxilarului, cea musculara survenind dupa o zi-doua, rabia furioasa da simptome total opuse, mai ales la animale: victima este hiperactiva, prin urmare nu doarme, ci "vagabondeaza". Este de asemenea, extrem de agresiva, atacand orice fiinta vie cu care intra in contact.
15. Precum vampirul, care cu aparenta lui de lup sau de liliac, face "prozeliti" muscand alti oameni pentru a le bea sangele. Si desigur, dupa cum preciza Dolphin cu ani in urma intr-un interviu, un tarus infipt in inima ar omori pe oricine.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu